CAUTA CEVA:

SEXPLOREAZA
EEEK!

ORIPILAT(A)?

APASA
BUTONUL:

Sexualitatea in arta (I) - sange


Frunzarind site-ul saptamanii, adica Muzeul Menstruatiei, am dat de o vasta sectiune artistica, ce ne-a deschis ochii asupra unui orizont nou - arta menstruala, o arta actuala, care reformuleaza pozitia defavorizata a femeii, supusa si umilita de atatea secole de prejudecati si ciclu menstrual. Femeia se recompune, se afirma nud, cu pulpele rosii... eventual si cu pensula in mana in fata panzei.

Sa vedem ce artisti ne-au atras atentia pe ici, pe colo, pe internet (la noi nu am gasit inca un artist local, altfel vi l-am recomanda cu incredere)

bloodart


Catharsis
, o lucrare a lui Vladislav Shabalin facuta special pentru muzeul menstruatiei, o combinatie intre papusa ruseasca Matrioska (simbolizand multiplicitatea feminina) si un phoenix (simbolizand eterna reproducere). Se diferentiaza prin faptul ca artistul a folosit - din motive de rezistenta in timp a operei -  acrilic rosu, nu sange.


Nici zona modei nu a fost evitata de acest subiect, atat de... fertil. Iata de exemplu lucrarea "Padded" a Nikolinei Calcaterra, vesta din tampoane si absorbante, captusite cu o frumoasa carpa rosie, simbolizand, well, duh.
bloodart

Tampoanele atarnande trebuie sa iti sugereze inspiratia portului amerindenilor, in a caror traditie femeia la menstruatie era inchisa intr-o coliba si lasata sa intre in contact cu energiile lunare. Cu toate acestea, croiala moderna a vestei si faptul ca este dintr-un material impermeabil (asa cum ne invata publicitatea la absorbante) o fac excelenta pentru o zi insorita la schi, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Vine in varianta imaculata, pentru zi, si cea... maculata, pentru o seara reusita intr-un club pentru pasionatii de sange (vampiri / hematofili - consumatorii, sau menstruo...fili, cautatorii de "aripi rosii").

Vesta se asorteaza cu palaria fotografiata de Margaret Kalms, de borul careia atarna in stil mexican de data asta aceleasi tampoane interne. Ii gasim iarasi utilizari atat in timpul zilei, cand accesoriile se pot utiliza pentru absorbtia transpiratiei, iar noaptea, in aceleasi locuri mentionate mai sus, se poate transforma in suport rotitor pentru pliculete de ceai. Pentru hematofili, desigur. (vezi alte fotografii ale lui Margaret aici) M. Parfitt este un artist plastic plin de imaginatie (si se pare lipsit de mijloace materiale, pentru ca recicleaza tot ce iese din corpul uman ca sa produca lucrari artistice): sange menstrual (productie proprie), excremente, cu care a facut un mozaic gigantic cu care a si castigat un premiu considerabil, unghiile catelului pe care le foloseste in sculpturi... (citeste mai multe aici)

Alti artisti:

Isa Sanz (vezi pagina de myspace, menstrual consciousness, despre esenta feminitatii cu o muzica a sferelor care poate schimba si mareea)

Vanessa Tiegs a creat un jurnal al "reinnoirii lunare". Timp de 3 ani, 36 de menstruatii si multe ibuprofenuri a produs 88 de picturi, pe care le puteti vedea aici.

bloodart

Tinet Elmgren face "mazgalituri cu sange", blood doodlings, tip comics. Nimic iesit din comun, poate doar reiterarea ca si artistul trebuie sa manance (ca sa fie sanatos si sa aiba o menstruatie fericita)... deci donati pentru asta :-) Nu doar artistii consacrati sau cu sperante de recunoastere fac asta. Exista diverse comunitati care incurajeaza expresia artistica pe baza sangelui menstrual: iata aici cateva exemplificari cu sange pe gresia din baie, cu sange pe chiloti (au naturel, aici artista nu are teoretic nici un merit), cu sange pe hartie, s.a.m.d

 bloodart


Asteptam si noi lucrarile voastre pe aceasta tema, chiar daca sunteti incepatori in ale artei menstruale. Daca totul merge bine, poate facem si o galerie online. Nu exista restrictii de sex (ne referim la sexul artistului), ba chiar incurajam barbatii sa nu se mai comporte ca in evul mediu (placa veche cu "n-am incredere intr-o fiinta care sangereaza 5 zile si nu moare" e jalnic de depasita) si sa dea frau temerilor, prejudecatilor si altor idei legate de sangele menstrual al prietenei, mamei, sefei sau catelei. Doar lipsa imaginatiei va reteaza aripioarele. Asta, sau un adeziv prea bun, care le lipeste de chiloti.

bloodart
si anime-urile au ciclu (de aici)

up: 5.0 din 5 (2 incercari)
Rate

COMENTARII

AI CEVA DE COMENTAT?

*
*
Emailul tau este confidential si protejat de spam
Trebuie sa inceapa cu http://
*
Introduceti cuvantul din poza de mai sus